Cosmarul Blackout – ghidul supravietuitorului crizei energetice

Daca anul trecut radeam de austrieci si nu ne-am fi gandit ca Europa s-ar putea confrunta cu o criza energetica, iata ca acum, in iarna 2022, un asemenea scenariu devine plauzibil si este datoria fiecaruia dintre noi sa luam niste masuri de baza care sa asigure familiilor noastre posibilitatea unei vieti cat mai asemanatoare cu cea desfasurata in conditii normale.

Veti descoperi ca nu este vorba despre cheltuieli exagerate si ca tot ce veti achizitiona va fi util la un moment dat, chiar si fara sa apara o situatie extrema, deci e vorba de lucruri pe care oricum e bine sa le ai in casa.

Ce este un blackout?

Desi putin probabil, un blackout presupune intreruperea alimentarii cu energie electrica intr-o regiune, intr-o tara sau chiar pe tot continentul european, mai clar in majoritatea retelelor interconectate. Functie de dimensiunea intreruperii, realimentarea poate fi reluata in termene de la cateva ore pentru un oras pana la cateva saptamani pentru intreg continentul.

Un asemenea scenariu presupune ca, la un moment dat, necesarul de energie este mai mare decat cantitatea care poate fi produsa la acel moment, la nivel local, national sau european. Consecintele ar putea fi dezastruoase pentru ca totul in ziua de astazi are nevoie de electricitate pentru a functiona, chiar si instalatiile care consuma alti combustibili, cum ar fi centralele termice pe gaz.

Din pacate, in actuala situatie energetica europeana, un blackout nu numai ca nu este exclus dar este chiar mai plauzibil decat in anii trecuti.

La ce te poti astepta in cazul unui blackout?

Nu orice intrerupere a energiei electrice este un blackout, deci nu trebuie sa va ingrijorati de fiecare data cand se ia curentul. Poate fi o defectiune locala sau chiar la instalatia proprie. Un blackout poate fi recunoscut dupa efectele pe care le produce.

In cazul unui blackout general, intreruperea alimentarii cu energie electrica ar duce la intreruperea tuturor celorlalte utilitati. Alimentarea cu apa nu va mai functiona, gazele se vor intrerupe, retelele de telefonie mobila si reteaua de internet vor pica.

Toate serviciile informatizate vor pica, benzinariile si magazinele vor functiona numai daca au surse proprii de energie care sa asigura functionarea caselor de marcat si a celorlalte sisteme specifice si numai pana la epuizarea stocurilor.

Pe ce te poti baza in cazul unui blackout?

Din pacate, in cazul unui blackout nu te mai poti baza decat pe ceea ce ai deja disponibil sau ce vei primi chiar atunci de la autoritatile locale. Cum la noi autoritatile locale nu sunt asa de bine organizate in toate localitatile, cel mai probabil te vei putea baza doar pe ceea ce deja ai.

Iata care sunt principalele lucruri care ti-ar prinde sa le ai disponibile in cazul unui blackout:

  • O rezerva indestulatoare de apa de baut, care sa acopere nevoile familiei pentru mai mult de o saptamana (cel putin 2 litri/persoana/zi);
  • Alimente neperisabile care sa acopere nevoile familiei pentru mai mult de doua saptamani: orez, faina de porumb, paste, conserve, gemuri si dulceturi, rezerve pentru persoanele cu diete speciale, etc;
  • Un sistem de gatit independent, care functioneaza pe butelie si suficiente butelii de rezerva daca sistemul este unul de voiaj, cum ar fi un mini aragaz de camping, indiferent ca este vorba de unul mai elegant sau unul mai simplu, important este sa aveti suficiente butelii de rezerva;
  • Lanterne cu LED si suficiente baterii de rezerva, sau lampi LED cu baterii, recomandate atat de mica putere pentru a avea autonomie mai mare cat si de mare putere pentru a oferi suficienta lumina atunci cand e nevoie;
  • Lumanari, chibrituri sau brichete si cel putin un stingator de incendiu;
  • Radio AM/FM cu baterii sau posibilitatea de a te informa de la vecini de anunturile care de fac prin statiile de radio locale si nationale;
  • Acumulatori externi de mare capacitate pentru dispozitivele mobile si casti cu fir pentru telefoanele care dispun si de radio FM;
  • Medicamente care sa iti acopere necesarul pentru cel putin doua saptamani in cazul bolilor cronice si trusa de prim ajutor;
  • Suficiente paturi, plapume sau saci de dormit pentru a putea face fata unor temperaturi scazute;
  • Articole de igiena si o rezerva de apa menajera;
  • Numerar in bancnote mici;
  • O rezerva de combustibil pentru autoturismul personal.

Toate aceste lucruri iti vor prinde bine dar nu iti vor asigura pe deplin securitatea familiei. Din aceasta cauza este ideal sa luati legatura cu vecinii pentru a va organiza si a va ajuta in caz de nevoie.

Dupa cum am spus, posibilitatea unui blackout general este redusa dar pot aparea totusi unele deficiente in alimentarea cu energie electrica si gaze, ceea ce inseamna ca trebuie sa fiti pregatiti si pentru asa ceva.

Ideal ar fi ca fiecare familie sa se asigure ca are in propria gospodarie posibilitatea de a gati folosind cel putin doua surse de energie, electricitate si gaze, asta pe langa mini aragazul de voiaj si buteliile de rezerva pregatite pentru o situatie extrema. Daca gatesti pe gaz, acum ar fi momentul sa cumperi o plita electrica portabila, preferabila una pe inductie careia ii poti gestiona mai bine puterea si are un consum mai mic. O recomandare ar fi aceasta plita cu inductie, pe care am testat-o.

De asemenea, incalzirea locuintei poate deveni o problema si este indicat sa aveti si o sursa alternativa de incalzire. Aici situatia devine putin mai complicata datorita faptului ca trebuiesc indeplinite anumite conditii de siguranta, deci sobele improvizate se exclud.

De asemenea, in cazul intreruperilor din reteaua de gaze majoritatea locuitelor vor fi incalzite electric, ceea ce va duce la suprasolicitarea retelei electrice si crearea conditiilor pentru un blackout.
Nu spune nimeni sa nu va incalziti locuinta dar recomandat ar fi sa folositi radiatoare de mica putere. Cateva haine in plus si un radiator cu ulei de 800W va poate oferi suficienta caldura pe perioada unei situatii de criza fara a suprasolicita reteaua electrica. Bineinteles, se poate folosi la fel de bine si un calorifer electric de putere mai mare dar intr-o treapta inferioara de putere (de obicei prima treapta are sub 800W), selectata din comutatorul rotativ nu din termostat.

Indiferent despre ce fel de criza energetica vorbim, aceasta nu poate aparea daca disponibilul de energie acopera consumul. Din aceasta cauza, cea mai buna solutie pentru a preveni o criza este reducerea voluntara a consumului, adica fix ceea ce in momentul de fata recomanda autoritatile, sa nu consumam mai mult decat avem.
Aceste recomandari nu au in spate lipsa de interes fata de nevoile cetatenilor ci sunt o incercare de a evita o criza energetica prin informarea si educarea populatiei. Dar daca mesajul nu va fi inteles la nivel european, totul poate fi in zadar.

Urmati recomandarile autoritatilor!

In speranta ca nu va trebui niciodata sa folosim aceste recomandari, va doresc o toamna frumoasa, o iarna calduroasa si, mai ales, pace!

Bundesheer – Blackout și apoi? – Ghid pentru auto-prevedere

Lasă un Răspuns

Te rog copiaza acest cod deVIcy cu copy-paste in casuta de jos: